In Spania, in Segunda Division, exista Barcelona 2, pepiniera celebrului club catalan la care s-au format vedete incontestabile ale fotbalului, precum Messi, Xavi, Iniesta, Puyol sau Pedro. In Romania, in liga a doua, este Dinamo 2, echipa de unde au plecat spre glorie Petre, Niculae, Marica, Radu Stefan si, mai nou, Alexe. Nu e timpul pentru comparatii, e momentul sa aflam ce inseamna Dinamo 2 chiar de la antrenorul principal si, totodata, seful programului de dezvoltare a Centrului de Copii si Juniori Dinamo, Ion Moldovan.
– Domnule Moldovan, ce obiective are Dinamo 2?
– Echipa a doua a clubului nu este doar o participanta in competitia esalonului secund al fotbalului romanesc. Pe langa obiectivul de performanta, respectiv un loc in prima parte a clasamentului, Dinamo 2 este rampa de lansare catre prima echipa pentru jucatorii formati la Centrul de Copii si Juniori. Apoi, echipa a doua inseamna locul unde jucatorii tineri sau mai putin tineri, din tara sau din strainatate trebuie sa se adapteze la conditiile de performanta din Stefan cel Mare. Totodata, la Dinamo 2, jucatorii aflati intr-un program de recuperare sau iesiti din forma pot ajunge la nivelul optim de pregatire pentru a reveni la prima echipa. In cazul jucatorilor de la prima echipa, trimiterea la Dinamo 2 nu este o pedeapsa care trebuie ispasita. Din acest punct de vedere ma bucur ca toti au inteles rolul meciurilor oficiale la echipa a doua.
– Dinamo 2 are cea mica medie de varsta in Liga 2…
– Fata de sezoanele trecute, media de virsta a scazut foarte mult la Dinamo 2. Spre exemplu, in deplasarile cu Delta Tulcea si Farul Constanta, am avut o medie de varsta de 19 ani si 3 luni. Avem un lot numeros, format din juniori A si B. Nu uitati ca grupa 1993 este actuala campioana nationala la nivelul juniorilor B! Dinamo 2 inseamna un fond de aproximativ 40 de jucatori, care au posibilitatea sa joace fie la echipa a doua, fie la juniori republicani. Tuturor li se ofera posibilitatea acestei migrari pentru ca vorbim de o emulatie continua, cu dublu sens. Echipa a doua preia varfurile de forma de la juniori A si B. Nu este un repros, insa in Romania competitia este modesta la nivelul copiilor si juniorilor. Este extrem de important pentru cei mai buni juniori sa intre intr-un program de pregatire si competitie, cu meciuri in Liga 2!
– Cine vine din urma?
– Cei mai buni dintre componentii lotului. Sunt convins ca, in scurt timp, cativa juniori vor face pasul la prima echipa. Totul depinde numai de ei! Dinamo 2 reprezinta o etapa din viata fiecaruia catre marea performanta. Impreuna cu Ionel Ganea, cu Gheorghe Nitu, cu „Sensei” Niculae si cu ceilalti antrenorii de la CCJ nu facem altceva decat sa-i aducem pe toti cat mai aproape de nivelul si cerintele primului esalon. Nu uitati ca Petre, Niculae, Marica, Mitea, Radu Stefan, mai nou Alexe, Paun si multi alti fotbalisti din Liga I au fost formati la scoala de fotbal de la Dinamo. Nu stiu daca exista alt club in Romania cu astfel de rezultate si investitii de-a lungul timpului!
Liga 2, Seria 1, Rezultate
Etapa 1, Dinamo 2 Bucuresti – Astra Giurgiu 3-0 (Paun, Todorovski, Diabate) Etapa 2, Sageata Navodari – Dinamo 2 Bucuresti 4-0 Etapa 3, Dinamo 2 Bucuresti – Gloria Buzau 2-0 (Marmaneanu, Alexe) Etapa 4, Concordia Chiajna – Dinamo 2 Bucuresti 2-0 Etapa 5, Dinamo 2 Bucuresti – Steaua 2 Bucuresti 1-0 (R. Stanescu) Etapa 6, Delta Tulcea – Dinamo 2 Bucuresti 4-3 (R. Stanescu, Paun, Ionita) Etapa 7, Dinamo 2 Bucuresti – FC Snagov 1-3 (Todorovski) Etapa 8, Farul Constanta – Dinamo 2 Bucuresti 0-0 Etapa 9, Dinamo 2 Bucuresti – Viitorul Constanta 0-2
Dinamo 2, Lot Portari POPA Alexandru, 26.09.1993 MANYUR Andrei, 24.12.1993 POP Alexandru, 23.03.1993 Fundasi STANCA Daniel, 12.03.1992 BURNEA Ionut, 12.08.1992 IONITA Marius, 12.02.1991 BOTEA Marian, 18.09.1989 ALBERT Alexandru, 16.05.1990 NICA Constantin, 18.03.1993 VASILE Alexandru, 23.08.1993 URSACHE Antonio, 21.12.1993 STAN Alexandru, 11.09.1993 PAHOMI Stefan, 24.08.1991 SIMION Gabriel, 19.05.1991 Mijlocasi STEFAN Viorel, 07.01.1992 NECULAI Alexandru, 17.04.1993 STANESCU Raphael, 27.06.1993 STOICA Marian, 02.04.1993 CAZACU Razvan, 17.07.1992 CAPRAROIU Florin, 17.04.1992
Atacanti ANTON Georgian, 09.03.1992 MARMANEANU Dorin, 20.03.1991 PAVAL Natanel, 27.06.1990 IONICA Cosmin, 21.01.1993 KANDA Baodouin, 17.04.1993 BITEZ Mihai, 22.01.1993
* 11 jucatori de la prima echipa au drept de joc pentru Dinamo 2: DOLHA Emilian, CURCA George, DIABATE Zie, HOMEI Sergiu, RUS Laurentiu, GRIGORE Dragos, RUBIO Oscar, BORDEANU Valeriu, N’DOYE Ousmane, PAUN Georgian si ALEXE Marius
Sursa: fcdinamo.ro
Foto: fcdinamo.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER